Nu a fost găsit niciun produs care să se potrivească cu selecția ta.

Oferă-i micuțului tău tot ce are nevoie pentru a-și descoperi talentele și pasiunile ascunse. Joaca este principala îndeletnicire a lui și putem să ne folosim de asta și să-i creăm un mediu de învățare chiar pe „ringul de distracție”. Iar aici intervine provocarea ta, ca părinte, în alegerea jucăriilor potrivite. Pe scurt, cele mai bune jucării sunt cele care stimulează copilul, îi dezvoltă creativitatea, îi definesc individualitatea și-l ajută să-și creeze relații cu cei din jur.

De ce să alegi jucarii de constructii?

Ei bine, acele jucării de construcții, care ne-au animat și nouă copilăria, le cuprinde pe toate și antrenează foarte bine aspectele menționate mai sus. Ele nu oferă celor mici doar distracție și divertisment, ci reprezintă și o modalitate prin care ei pot acumula informații noi și experiențe care să-i ajute în dezvoltarea capacităților cognitive. Cum altfel poate practica ahitectura și ingineria un copil, decât cu aceste jucării clasice pe care le-am îndrăgit și noi? Și acum, jucăriile de construcție sunt iubite de toți copiii, băieți și fete, deopotrivă.

Cu ce jucarii de constructie te putem ajuta?

În catalogul Just Toys găsești atât de multe jocuri, truse și seturi, încât cu siguranță vei găsi ceva potrivit pentru micuțul tău. Orice set de constructie magnetic implică realizarea unor construcții unice, care necesită timp și răbdare. Un joc de construcție magnetic este o modalitate excelentă prin care copilul tău să-și dezvolte concentrarea, aceasta fiind o calitate de bază pentru implicarea în proiecte de durată, care presupun luarea rapida de decizii, dar și cooperarea cu ceilalți. Un set constructie magnetic poate fi oferit cadou cu orice ocazie pentru că orice copil îl va îndrăgi.

Atunci când vine vorba de utilajele de construcție iubite de copii, o macara jucarie cu telecomanda este perfectă pentru copilul tău și este absolut necesară în orice șantier imaginar creat de el. Acum, știm cu toții că un șantier nu este complet fără un excavator jucarie, care să stimuleze imaginația copilului tău într-un mod constructiv. În plus, un excavator de jucărie îi dezvoltă celui mic coordonarea motorie și abilitățile motrice.

Care sunt cele mai interesante jucarii de constructie?

Tuturor copiilor le place să se joace cu renumitele cuburi lego, așa că trebuie să le facem pe plac și să le oferim acestora și cuburi mari de construit pentru a face absolut orice tot ce le trece prin cap. Cu ajutorul unor astfel de jocuri de construcții, copiii învață despre forme, dimensiuni, volum, spațiu, direcții, mișcare și forțe.

Îi poți oferi copilului tău și un set cuburi lemn imprimate cu imagini, care îl va face să petreacă timp studiind și combinând modelele colorate. Aceste cuburi lemn copii sunt perfecte și pentru că îi ajută să exploreze cu bucurie și siguranță elemente din viața reală, descoperind, în același timp, și lucruri noi.

De la simple forme și cuburi lemn, la figurine magnetice care se lipesc împreună, până la structuri mai dificile, absolut toate jocurile de construcții din catalogul Just Toys sunt excelente pentru copilul tău.